Notiunea de putere de stat si putere politica1
Đŕáîňŕ čç đŕçäĺëŕ: «
Číîńňđŕííűĺ ˙çűęč»
INTRODUCERE
Categoria de putere, în mod deosebit cea de putere politic?, a
constituit ?i constituie obiectul de cercetare a tuturor disciplinelor
teoretice cu caracter politic. Dreptul constitu?ional ca ?tiin?? politic?
?i juridic? în acela?i timp, nu numai c? nu poate ocoli, dar nici nu poate
fi imaginat f?r? acest mare capitol referitor la puterea politic? la modul
în care aceasta ia na?tere ?i se realizeaz? potrivit dispozi?iilor
normative ?i a tradi?iilor unui popor, ale unei societ??i. Numai c? aceast?
?tiin?? nu cerceteaz? întreaga problematic? a statului, a puterii politice
în general. Foarte multe probleme referitoare la stat sunt analizate de
alte ramuri ale ?tiin?elor politice, precum teoria general? a statului,
istoria ideilor politice, filosofia politic?, sociologia politic? etc.
În aceast? lucrare ne-am propus ca obiectiv clarificarea
conceptelor de putere politic? statal?, a elementelor ?i func?iilor sale, a
structurii de stat ?i formele de guvernare, a organiz?rii conducerii
societ??ii potrivit principiilor separa?iei puterilor în stat ?i a analizei
cât mai complete a modului de organizare ?i realizare a puterii într-un
anume stat.
No?iunea de putere
În sens sociologic ?i aparent tautologic, puterea desemneaz?
ansamblul sau sistemul rela?iilor de putere constituite într-o societate
istorice?te determinat?, exprimând autoritatea pe care un individ sau un
grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun,
asumat de membrii colectivit??ii sau impus acestora de c?tre cei care
exercit? puterea.1
Aceast? defini?ie implic? urm?toarele preciz?ri:
a) Puterea nu este o simpl? posibilitate a omului în raport cu
lumea exterioar? lui, ea nu este o simpl? rela?ie între om ?i
om, între om ?i un obiect sau fenomen. O astfel de rela?ie poate
exprima, cel mult, putin?a omului de a întreprinde ceva în
ambian?a sa, nu îns? autoritatea lui în raport cu al?ii;
b) Autoritatea exprim? atât ideea de for??, puterea de a comanda,
de a dispune ?i de a impune, cât ?i cadrul institu?ional prin
care aceast? idee se materializeaz?, se obiectiveaz?;
c) Puterea este un fenomen rela?ional: dezv?luirea esen?ei puterii
nu este posibil? dac? facem abstrac?ie de subiectul puterii (
guvernan?ii ), de obiectul ei ( guverna?ii ) ?i de mijloacele
sau metodele întrebuin?ate pentru realizarea puterii, adic? de
raportul existen?ei între constrângere ?i convingere. A?adar,
puterea este o for?? care preexist? formelor de manifestare, ea
este o energie social? în stare latent?. “ Sesizarea ” puterii
?i a esen?ei ei devin posibile numai ca urmare a exterioriz?rii
acesteia într-un cadru rela?ional;
d) Scopul puterii poate fi deliberat, asumat de c?tre cei asupra
c?rora se exercit? puterea sau dimpotriv?, unul impus, resim?it
ca presiune exterioar?, ca form? alienat? a idealului social.
Dup? caz, scopul puterii asigur? stabilitatea raportului dintre
guvernan?i ?i guverna?i sau, dimpotriv?, determin? sau între?ine
tensionarea lui. În fine, explic? mijloacele la care recurge
puterea pentru a se înf?ptui. El explic?, de asemenea, starea
existent? în interiorul societ??ii: complementaritatea dintre
putere ?i voin?a grupului sau neutralismul lor static ?i
poten?ial exploziv:
În general prin conceptul de putere se desemneaz? capacitatea de a
impune propria voin?? ori de a o exercita fa?? de al?ii.
Ca raport de domina?ie puterea se institu?ionalizeaz? mai întâi în
familie (pater familias), într-o institu?ie ori organiza?ie (consilii de
administra?ie), în ?coal? (profesorul), în societate (autorit??ile puterii
statale parlament-guvern etc.).
A?adar puterea este mijlocul prin care se men?ine ordinea,
intervine pentru a respecta propor?iile sociale, pentru asigurarea “binelui
comun”.
Iat? de ce Alexandru Vl?hu?? în “Gânduri” scria c? “adev?rata
m?sur? dup? care se judec? orice putere: cât bine a adus pe lume, nu cât
zgomot a f?cut”.
Din punctul nostru de vedere, intereseaz? puterea la nivelul
macrosocial, acea putere care, în exercitarea ei, se întemeiaz? pe
identificarea realit??ilor, cunoa?terea ?i promovarea unor valori ?i
ajutorul cet??enilor care o accept? ?i recunosc în vederea asigur?rii
interesului general.
În concep?ia profesorului I. Deleanu “ puterea desemneaz? ansamblul
s?u, sistemul rela?iilor de putere constituie într-o societate istorice?te
determinat?, exprimând autoritatea pe care un individ sau un grup de
indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de
membrii colectivit??ii sau impus acestora de c?tre cei care exercit?
puterea ”.
Cunoscutul autor francez G. Burdeau, prezenta puterea ca fiind “o
for?? în serviciul unei idei, o for?? n?scut? din con?tiin?a social?,
destinat? s? conduc? grupul în c?utarea “binelui comun” ?i capabil?, la
nevoie, de a impune membrilor atitudinea pe care ea o comand?”.
Profesorul I. Deleanu surprinde urm?toarele aspecte legate de
putere:
a) Puterea reprezint? nu numai “ideea de for??, puterea de a
comanda, de a dispune ?i de a impune”, dar ?i “cadrul
institu?ional prin care aceast? idee se materializeaz?”;
b) Puterea se exercit? pentru realizarea unui scop comun ori
pentru exercitarea unuia impus de guvernan?i. Scopul
puterii a?adar, determin?, ori statornicia rela?iei
guvernan?i-guverna?i sau dimpotriv?, încordarea ori
amplificarea acestuia. În func?ie de raportul în care se
afl? subiec?ii puterii se explic? ?i mijloacele folosite
pentru exercitarea ei;
c) Aspectul social al puterii este determinat de faptul c?
puterea se exercit? numai în cadrul rela?iilor sociale “în
lipsa puterii societatea este un corp inert, ea este
incapabil? s?-?i satisfac? ra?iunea de a fi”, puterea este
deci “o condi?ie a ordinii sociale ?i a apropierii
idealului comun, libertatea ?i binele nu sunt posibile
decât într-o asemenea ordine”.
No?iune de putere politic?
Orice fapt social poate dobândi semnifica?ie politic?. Fenomenul
politic este o calitate care poate fi ata?at oric?rui fapt social, dac?
înl?untrul universului social dat acel fapt poate fi interpretat ca fiind
politic. Aceasta nu înseamn?, bineîn?eles, c? totul este de domeniul
politicului; înseamn?, îns?, c? totul este susceptibil de politizare.
Calitatea politic? este deci acea dimensiune care se ata?eaz? oric?ror
fapte, acte sau situa?ii în m?sura în care prin aceasta, se exprim?
existen?a unui grup uman, rela?iile de autoritate ?i de conformitate
stabilite în vederea unui scop comun.
Nu exist? fapte sociale politice prin ele însele, independent deci
de aprecierea lor ca atare. Exist? îns? fapte politice “oficializate”
întrucât sunt s?vâr?ite într-un cadru institu?ionalizat (de exemplu
alegerea sau revocarea deputa?ilor, investirea guvernului de c?tre
parlament, dizolvarea parlamentului de c?tre Pre?edintele Republicii,
suspendare din func?ie a Pre?edintelui Republicii de c?tre parlament).
A?a cum am ar?tat anterior, puterea este caracteristic? oric?rei
colectivit??i umane. Rolul ei în societate este argumentat prin lipsa
conformit??ii tuturor membrilor s?i fa?? de reguli ?i legi. Puterea este
cea care orienteaz? societatea spre anumite scopuri, dirijeaz? ?i men?ine
starea de func?ionare a societ??ii. Deci, puterea politic? apare “când
comunitatea uman? devine societate, când cei care o alc?tuiesc au
con?tiin?a de apartenen?? la acea colectivitate”.
Procesul con?tiin?ei sociale a fost, fire?te, îndelungat ?i extrem
de anevoios. El s-a aflat mereu sub presiunea unei multitudini de factori
materiali ?i spirituali, interac?ionând spre producerea aceluia?i rezultat:
formarea con?tiin?ei.
Încercarea de reduc?iune sau feti?izare a unora dintre factorii
care au declan?at ?i între?inut procesul acestei deveniri, nu poate decât
fi expresia unei m?rginiri deliberate sau accidentale.
A?adar, puterea ?i societatea apar împreun?, pentru c? “f?r?
puterea politic?”, f?r? acea for?? de impulsie care genereaz? mi?carea în
scopul c?reia e angajat organismul social, societatea e un corp inert
aproape de declinul ei”. (G. Burdeau).2
Potrivit aceluia?i reputat autor francez formele puterii sunt
clasificate în forme “preetatice” ?i forme “etatice”.
Puterea apar?ine în cadrul formelor preetatice, grupului, o putere
difuz?, ori ?efului sau unui grup minoritar (“puterea individualizat?”),
?inând seama de calit??ile sau meritele “?efului” de tradi?ii sau obiceiuri
etc. totdeauna îns? temeiul obiectiv al puterii preetatice, indiferent de
forma acesteia, r?mâne existen?a comunitar? ?i confruntarea comunit??ii cu
mediul ambiant. Sacralizarea ?i încercarea de legitimare a puterii,
deta?area ei de func?iile generale ale colectivit??ii, marcheaz? începutul
cristaliz?rii puterii ?i al alien?rii acesteia. Statul înc? nu fusese
“inventat”. necesitatea lui devenise stringent?. Autoritatea puterii nu se
mai putea sprijini pe credin?e sau cutume. Era necesar un cadru
institu?ionalizat care, pe de-o parte, s? legitimeze puterea iar pe de alt?
parte s?-i asigure realizarea ?i eficacitatea. Ansamblul articulat a?
institu?iilor ?i regulilor constituite în acest scop desemneaz? statul, iar
puterea astfel institu?ionalizat? este o putere etatic? – puterea de stat.
Statul este un concept ?i o realitate, de?i, cum spunea Kelsen, “ca unitate
nu poate fi v?zut, nici auzit, nici pip?it”. Paradoxal, statul este o
institu?ie detestabil?, dar ?i indispensabil?. Necesitatea statului se
resimte atunci când el nu exist?.
Deci cristalizarea puterii, exercitarea ei ca form? normal? de
organizare a colectivit??ilor stabilite pe un teritoriu, acea putere
suveran? considerat? c? reprezint? colectivitatea, apare odat? cu statul.
Teoriile cu privire la legitimitatea puterii au fost variate,
func?ie ?i de interesul urm?rit de sus?in?torii lor. Vom evoca ?i noi
succint aceste terorii.
Desigur c? originea divin? a puterii a ap?rut pentru a justifica
imposibilitatea în?elegerii ?i argument?rii puterii. De?in?torii puterii
era Dumnezeu, împ?ratul Japoniei fiind numit “ fiul Soarelui ”.
Teoria patriarhal? justific? existen?a statului din familie, în
timp ce teoria patrimonial? sus?ine c? statul a luat fiin?? din dreptul de
proprietate asupra p?mântului.
Teoria contractualist?, sus?inut? mai ales de J.J. Russeau, T.
Hobbes ?i J. Locke motiveaz? existen?a statului ?i a puterii sale printr-un
“pact de nesupunere” a celor mul?i fa?? de rege, care le garanteaz? un
minim de libertate.
Teoria violen?ei sus?ine c? statul este rezultatul unui impuls din
afar?, al “cultului for?ei” ?i al “spa?iului vital”.
Teoria juridic? a statului-na?iune” sus?ine c? statul este
personificarea juridic? a unei na?iuni.
Sus?in?torii acestei teorii (Einstein, Carre de Malberg, Jellinek,
Laband) re?in diferi?i factori pentru definirea unei na?iuni. Astfel,
concep?ia german? insist? pe factorii materiali ?i spirituali, concep?ia
francez? re?ine elementele subiective (sentimentele spirituale ce leag?
membrii colectivit??ii, dorin?a de a tr?i împreun?).
Aceast? teorie a fost infirmat? de realitatea istoric?. În Italia
?i Germania na?iunea a precedat formarea statului, iar în SUA statul a luat
fiin?? înaintea na?iunii.
Marx a f?cut critica Statului, definit ca “domnie a competen?ei” ?i
care “realizeaz? interesul general dincolo de contradic?iile sistemului
nevoilor, transformând individul în cet??ean”. Statul este de fapt “un
produs al clasei dominante economic ?i care justific? domina?ia prin
autoritatea legilor ?i a sistemului politic – (“critica filozofiei
dreptului” – a lui Hegel).
Se confund? astfel statul cu realitatea sa istoric?, statul cu
puterea politic? ori guvernamental?, ignorându-se eforturile f?cute de J.J.
Russeau pentru a defini politic natura regimului democratic”.
Teoria sociologic? sus?inut? de Jean Duguit, afirm? c? de fapt
statul “este un fapt istoric, grupul impunându-?i voin?a sa celorlal?i
membri ai societ??ii”. Se reliefeaz? astfel în prim plan “puterea material?
a statului”, “for?a sa irezistibil? de constrângere”.
În leg?tur? cu caracterul puterii de stat (ale puterii publice)
opiniile sunt variate, o deosebire esen?ial? relevându-se între cele
marxiste ?i cele nemarxiste. Dar dup? cum vom vedea, unele tr?s?turi sunt
re?inute de ambele categorii de doctrine, cum este, de exemplu, caracterul
politic (pentru aceasta fiind folosite acelea?i argumente sau argumente
deosebite), iar altele sunt remarcate fie numai în doctrina occidental?
nemarxist? (?i sunt re?inute pentru democra?iile de aici), fie numai de
cea marxist?. Caracterele puterii de stat re?inute de majoritatea
speciali?tilor marxi?ti ?i nemarxi?ti sunt:
1. Politic
2. Putere investit? cu for?? de constrângere material?;
3. Organizat
4. Suveranitate
La aceasta marxi?tii adaug? caracterul unitar, iar unii autori
occidentali enum?r? ?i alte caractere, precum:
1. Caracterul civil;
2. Caracterul temporar;
3. Putere de superpozi?ie ?i de centralizare.
Juri?tii marxi?ti re?in unele caractere care - zic ei – sunt
întrunite numai de puterile statale ?i anume:
1. Democratic;
2. Creator;
3. Progresist.
Puterea de stat este o putere politic?
Este o caracteristic? a puterii de stat argumentat? în mod diferit
în gândirea marxist? fa?? de cea nemarxist?. Pentru Marx ?i discipolii s?i,
esen?a politicii trebuie c?utat? în lupta de clas?, în doctrina lor baza
economic? a societ??ii determinând întreaga suprastructur?, deci, ?i
puterea de stat, care este o putere de clas?, apar?in?toare aceleia care,
fiind de?in?toarea principalelor mijloace de produc?ie, este, ca efect al
acestui fapt, ?i de?in puterea de stat. Deci, când marxi?tii spun c?
puterea de stat este o putere politic?, se refer? la caracterul ei de
clas?, la faptul c? ea apar?ine numai unei clase ?i este utilizat? în
general pentru realizarea unor interese specifice, pentru atingerea unor
scopuri legate de menirea istoric? a unei clase. ?i totu?i, în concep?ia
fondatorilor marxismului, orice putere politic? de tip “ expoatator ” are
?i unele sarcini general-umane, dincolo de cele de clas?, precum cele
referitoare la men?inerea echilibrului intern, ap?rarea patriei etc.3
Re?inând caracterul politic al puterii de stat, unii gânditori
occidentali aduc argumente diferite fa?? de marxi?ti. Astfel Harion ?i J.
Giequel sus?in c? puterea de stat este o putere politic? deoarece:
1. Statul este un arbitru, alegând între diverse op?iuni (mai
ales în occident, prin ac?iunea grupurilor de presiune);
2. Puterea nu mai este de natur? patrimonial? ca în evul
mediu, când se f?cea o confuzie între patrimoniul statului
?i patrimoniul privat, autoritatea statului fiind o
autoritate direct? (personal?);
3. Sanc?iunile pronun?ate în numele statului sunt sanc?iuni
directe privind persoana ?i deosebindu-se astfel de cele
patrimoniale specifice societ??ii revolute. Sau în
concep?ia altor autori,
caracterul politic al puterii de stat este determinat de existen?a
deosebirilor dintre guvernan?i ?i guverna?i, idee ce reiese din concep?ia
fondatorilor dreptului constitu?ional clasic francez.
Puterea de stat este oficial?
Puterea de stat este oficial?. Aceasta înseamn? c? puterea de stat
este legitim?. Legitimitatea ei se traduce prin faptul instaur?rii
democratice pe calea alegerilor (vot universal, egal, direct, secret ?i
liber exprimat) sau forma nedemocratic? a folosirii for?ei, violen?ei pe
calea revolu?iilor, insurec?iilor.
Oficialitatea puterii statale presupune de asemenea, continuitatea
?i permanen?a acesteia, este ?tiut c? guvernarea trebuie s? fie permanent?,
altfel societatea sufer? ?i genereaz? haos.
Ca putere oficial?, chiar dac? este format? din reprezentan?ii unui
grup ori ai anumitor partide (alegerile sunt cele care decid), puterea de
stat se exercit? pentru întreaga societate, conduce toat? societatea.
În opinia domnului profesor Ion Deleanu, premisa ?i totodat?
mijlocul puterii de stat de a se valoriza ca factor de comand? social? sunt
crearea ?i aplicarea normelor juridice. O considerabil? parte a rela?iilor
sociale devin astfel rela?ii juridice, al c?ror con?inut se exprim? prin
drepturile ?i obliga?iile, juridice?te consacrate ?i garantate, ce revin
participan?ilor la aceste rela?ii. Op?iunea politic? devine acum dirijare
statal? ?i juridic?, aflat? sub semnul virtualit??ii constrângerii
juridice. De?i normele juridice nu asaneaz? totalitatea normelor ?i
rela?iilor politice sau de alt? natur? existente în spa?iul social – acest
lucru nefiind de altfel posibil ?i nici necesar – prin func?iile pe care le
îndeplinesc – ?i înainte de toate prin postularea preeminen?ei intereselor
generale -, normele juridice subordoneaz? toate celelalte norme sociale, le
polarizeaz? în jurul anumitor valori specifice societ??ii, astfel încât, în
cele din urm?, întregul sistem normativ al societ??ii poart? pecetea unora
?i acelora?i interese.
Desigur c? puterea de stat – ca ansamblu unitar al institu?iilor
?i rela?iilor de putere reglementate juridic - nu poate s? acopere ?i nici
nu absoarbe multitudinea ?i diversitatea institu?iior ?i raporturilor de
putere existente în societate (corpul electoral, partidele politice,
sindicate, alte organiza?ii, grupuri de presiune, organiza?ii religioase).
Dimensiunea puterii în societate, sub diferitele ei forme (puterea
institu?ional?, puterea partidelor, a sindicatelor, a grupurilor de
presiune, mass-mediei etc.) ?i interac?iunea dintre factorii ei constituie
o condi?ie esen?ial? de echilibru ?i eficacitate la nivel social, precum ?i
premisa decisiv? a unui regim autentic democratic.
Puterea de stat ?i societatea se afl? într-o rela?ie de
influen?? reciproc?. Dac? puterea de stat se realizeaz? ca autoritate în
societate ?i fa?? de ea, societatea ac?ioneaz? de asemenea asupra puterii
de stat. Astfel: orice societate î?i polarizeaz? interesele generale în
jurul unor valori pe care puterea de stat, sub aspectul esen?ei ei, a
modului ei de organizare ?i de exercitare, nu le poate ignora (de exemplu
ideologia democratic?, liberal? ?i pluralist?); ansamblul rela?iilor
economice ale societ??ii, inclusiv rela?iile de proprietate, influen?eaz?
de asemenea organizarea puterii de stat ?i func?iile ei (de exemplu,
economia liberal?, comparativ cu cea socialist?); circumstan?ele istorice
?i tradi?iile (bun?oar?, constituirea unor state în procesul
decoloniz?rii, tradi?iile monarhice sau republicane) prefigureaz? puterea
?i apoi contribuie la cristalizarea ei; factorul interna?ional exercit? ?i
el o presiune considerabil? asupra puterii de stat (de exemplu,
constituirea zonelor de influen?? la Ialta, în 1945); în fine, psihologia
individual? ?i colectiv? îndepline?te un rol important în procesul
organiz?rii puterii ?i al stabilirii func?iilor ?i metodelor ei de
exercitare. A?adar societatea ac?ioneaz? asupra puterii de stat prin
intermediul factorilor ideologici, economici, politici, interna?ionali
etc., realizându-se astfel un original ?i permanent circuit feed-back între
puterea de stat ?i societate.
Puterea de stat este investit? cu putere de constrângere material?
Statul a fost ?i este conceput ca un sistem de organiza?ii care,
urm?rind realizarea unor func?ii la nivelul societ??ii, poate ?i trebuie s?
utilizeze “for?a” în acest scop. Vorbind de caracteristicile puterii de
stat, D. Negulescu cita pe Jhering, care în “Der zweek im Recht” ar?ta c?
statul este o putere superioar? tuturor voin?elor ce se g?sesc pe
teritoriul s?u. Aceast? putere este ?i trebuie s? fie - pentru ca s? avem
un stat – o putere material? superioar? oric?rei alte puteri existând pe un
teritoriu determinat. Statul nu poate fi conceput în afara puterii de
comand?, în afara puterii de constrângere. “Lipsa puterii materiale (Macht)
este p?catul mortal al statului – preciza Jhering. “Popoarele au suportat –
continu? el – cea mai rea folosin?? a puterii de stat, biciul lui Atila ?i
nebunia unor împ?ra?i romani; ele au s?rb?torit ca pe ni?te eroi adev?ra?i
tirani, la picioarele c?rora oamenii se prosternau în pulbere. Chiar în
starea de delir, despotismul r?mâne o form? de stat, pe cât? vreme anarhia
nu; ea este neputin?a puterii publice, este o stare antisocial?,
descompunerea, destr?marea societ??ii”.
Argumentarea necesit??ii existen?ei unui aparat înzestrat cu
“for?a material? de constrângere” în societate este diferit? în gândirea
marxist?, fa?? de cea nemarxist?, celei dintâi fiindu-i specific? o pozi?ie
ce rezult? din caracterul de clas? atribuit puterii de stat. Astfel,
potrivit concep?iei marxiste, dac? statul prin esen?a lui este aparatul
minorit??ii ?i ap?r? interesele minoritare, dominan?i fiind îndreptat
împotriva celor mul?i, el nu poate exista altfel decât prin organizarea
unui sistem specializat de organe care s? impun? voin?? clasei dominante,
s? asigure prin for?? aplicarea legilor ce nu exprim? voin?a general?. În
doctrina socialist? ideea aceasta a fost nuan?at? în ultimele decenii,
sus?inându-se c? în statele de acest tip recurgerea la for?? constituie
ultima ra?io, sfera constrângerii statale îngustându-se treptat, statul
transformându-se într-un stat al întregului popor, unde dictatura este
înlocuit? cu autoconducerea societ??ii.
În ceea ce prive?te doctrinele nemarxiste, aici explica?iile
necesit??ii unei for?e de constrângere material? sunt mult mai variate mai
nuan?ate. Astfel, unii speciali?ti, vorbind de guvernan?i ?i guverna?i au
demonstrat necesitatea acesteia plecând de la sfera larg? a celora ce
trebuie s? se supun? ordinelor guvernan?ilor. Cei mai mul?i, îns?, au
argumentat necesitatea unui aparat de constrângere pentru ap?rarea ordinii
sociale, a intereselor comunit??ii în ansamblul ei. Se arat? c? puterea de
stat de?ine monopolul constrângerii materiale, f?r? a atribui nici o
semnifica?ie sau caracter de clas? acesteia. Constrângerea apare astfel
necesar? pentru ap?rarea valorilor întregii societ??i, a vie?ii, a
s?n?t??ii, libert??ii ?i averii tuturor.
În leg?tur? cu necesitatea for?ei de constrângere, în literatura
de specialitate s-a subliniat “c? statul nu a existat în sensul modern al
cuvântului, decât în momentul în care a concentrat în mâinile sale întreaga
putere de constrângere material?”, c? “în anumite privin?e esen?ialul
puterii rezid? în acest monopol al constrângerii materiale în care statul
însu?i nu este decât o form? vid? de sens”.
Puterea de stat are caracter organizat
Privit? prin prisma necesit??ilor care i-au determinat apari?ia,
ca ?i prin prisma func?iilor ce le are de îndeplinit, puterea de stat nu
poate fi altfel conceput? decât ca putere organizat?, structurat? ?i
echilibrat?, în sensul stabilirii unor leg?turi stabile, ferme între
componentele sale.
Anvizajat? prin prisma cerin?ei func?ionale care i-a determinat
apari?ia – conducerea organizat? ?i unitar? a societ??ii – statul apare ca
un sistem organiza?ional politic a c?rui menire este conducerea societ??ii,
conducere ce se realizeaz? – în mod deosebit în societ??ile contemporane –
prin adoptarea de norme juridice ce au valabilitate pe întreg teritoriul ?i
cu privire la întreaga popula?ie asupra c?reia se exercit? autoritatea de
stat. Ori, atât adoptarea normelor cât ?i aplicarea lor sunt în competen?a
unor forme organiza?ionale statale, fiecare categorie de organe de?inând,
dup? caz, competen?ele în domeniul cre?rii dreptului, a realiz?rii lui prin
mijloace administrative ?i a realiz?rii lui pe c?i juridice. Pentru aceasta
întreaga activitate exist? un întreg e?afodaj de organe de stat între care
rela?iile esen?iale difer? în func?ie de sistemul politic sau
constitu?ional adoptat în ??rile respective.
Privit prin prisma func?iilor pe care le are de îndeplinit – a?a
cum au fost conceptualizate de ?tiin?a clasic? a Dreptului constitu?ional (
func?ia legislativ?, func?ia executiv? ?i cea judec?toreasc? ) sau a?a cum
sunt azi formulate în literatura de specialitate ( de determinare a
scopurilor, sarcinilor societ??ii, de organizare a realiz?rii acestora, de
distribu?ie a valorilor ?i de ap?rare a lor etc. ) puterea de stat apare
necesarmente organizat?, fiecare sarcin? trebuind a fi realizat? potrivit
specificului ei de un organ sau organe competente ale statului.
Puterea de stat este unic?
În leg?tur? cu aceast? caracteristic?, C. Dissescu ar?ta, cu mul?i
ani în urm?, c? “scriitorii germani au mai stabilit un caracter special
statului,” / usammen gehorigkeit”, adic? unitatea, leg?tura comun?,
entitatea sub care îl privesc statele str?ine. Dar aceast? însu?ire –
preciza el – intr? în no?iunea teritorial? a statului, al c?rui caracter
este unitatea ?i indivizibilitatea. Noi credem, al?turi de al?ii, c?
unitatea este o caracteristic? atât a teritoriului cât ?i a puterii
publice. Aceast? idee poate fi sprijinit? cu argumente diferite.
Marxi?tii o sprijin? pe principiul unicit??ii clasei care de?ine
puterea public?, admi?ând numai cu titlu de excep?ie, coexisten?a unor
clase la putere, fiind date exemple în acest sens fie din perioada
prelu?rii puterii de c?tre burghezie – de pild? perioada în care în Roma
erau la conducere atât burghezia cât ?i o parte a mo?ierilor – fie din
perioada prelu?rii puterii de c?tre proletariat – de exemplu 1917, din
iunie pân? în octombrie, când conduc Rusia un organ reprezentativ al
muncitorilor, solda?ilor ?i ??ranilor (sovietele) ?i unul reprezentativ al
burgheziei (guvernul). Teoriile nemarxiste folosesc argumente variate în
sus?inerea ideii caracterului unitar al puterii. Astfel, de exemplu,
Montesquieu, cu toate c? vorbe?te despre separarea puterilor în stat ” ?i
argumenteaz? necesitatea limit?rii unor puteri prin activitatea altora,
arat? în final sensul unic al activit??ii acestora spunând c? toate
puterile “sont forcees d’aller de concert” (sunt for?ate de a c?dea de
acord), fapt ce ne conduce la concluzia unit??ii puterilor în stat. Sau în
concep?ia unor contemporani care spun c? puterea de stat “este o putere de
superpozi?ie ?i centralizat?”, ideea unit??ii acesteia este evident. Dup?
cum este ?tiut, superpozi?ia este criteriul de a comasa sau combina mai
multe elemente într-un tot, în a?a fel încât elementele comasate s? fie
direct în subordinea celui format prin comasare. Deci, cu referire la
organele statului, subordonarea tuturor fa?? de anumite organe supreme
semnific? unitatea lor, dup? cum centralizarea nu se poate realiza decât
prin subordonare.
Alte caracteristici ale puterii de stat
Dup? cum ar?tam, afar? de aceste caracteristici pe care le g?sim –
explicit sau implicit – formulate în gândirea speciali?tilor marxi?ti ?i
nemarxi?ti, unii gânditori din occident mai adaug? ?i altele. Astfel, se
apreciaz? c? puterea de stat are un caracter civil ?i temporal. Dar aceste
caractere sunt re?inute ca fiind specifice doar democra?iilor occidentale
actuale. Doctrina socialist?, în special cea elaborat? în a doua perioad?
de dezvoltare a statelor europene având acest caracter, a sus?inut ideea
existen?ei unor caracteristici ale puterii de stat socialist ?i anume:
1. Caracterul democratic “argumentând” c? democra?ia burghez?
este “ciuntit?, fals?” o democra?ie în ghilimele,
comparativ cu cea socialist?, singura democra?ie real?,
societatea socialist? fiind comunitatea în care se
realizeaz? conducerea poporului pentru popor ?i prin
popor”etc.
2. Caracterul creator, în sensul c? orice putere etatic? pân?
la cea socialist? ?i-a propus doar men?inerea unor rela?ii,
conservarea lor, pe când aceasta – numai ea – are sarcini
preponderent creatoare, de construire a unei societ??i noi,
lipsite de exploatare;
3. Caracterul progresist, strâns legat de cel creator, care
reiese din faptul c? aceast? putere de stat socialist?
promoveaz? noul în toate domeniile ?i în special,
înlocuirea vechilor rela?ii de produc?ie burgheze cu un nou
tip de rela?ii, progresiste care urmeaz? s? ridice
societatea pe noi culmi de civiliza?ie ?i progres”.
Am tr?it cu to?ii ?i am sim?it pe viu “democra?ia” “progres”,
“noul” create de comunism ?i nu merit? s? facem “un rechizitoriu, ci doar o
constatare: o întreag? societate dore?te “s? se întoarc?” la democra?ia
“ciuntit?”, burghez?, la democra?ia de tip occidental, cu o condi?ie: s? se
ocoleasc? “p?catele ei”.
Suveranitate – caracteristic? esen?ial? a puterii de stat
Suveranitatea de stat este acea calitate – tr?s?tur? – a puterii
de stat de a fi suprem? în raport cu oricare alte puteri sociale existente
în limitele sale teritoriale ?i independent? fa?? de puterile oric?rui alt
stat sau organism interna?ional, calitate exprimat? în dreptul statului de
a-?i stabili în mod liber, f?r? nici o imixtiune din afar? scopurile sale
pe plan intern ?i extern, sarcinile fundamentale pe care le are de
îndeplinit ?i mijloacele necesare realiz?rii lor, respectând suveranitatea
altor state ?i normele dreptului interna?ional.
Suveranitatea de?i este o no?iune unitar? în esen?a ei, implic?
totu?i, dou? ipostaze ce reflect? cele dou? planuri pe care se manifest?:
cel intern ?i cel extern. Dep??indu-se stadiul în care se vorbe?te de
“suveranitate intern?” ?i “suveranitate extern?”, ast?zi se vorbe?te de
dou? laturi ale aceluia?i fenomen, între care exist? puternice leg?turi de
interdependen??, formând un tot unitar.
Suprema?ia puterii de stat desemneaz? acea însu?ire a acesteia de
a fi superioar? oric?rei alte puteri sociale existente într-o anumit? ?ar?
la un moment dat. Ea se caracterizeaz? în dreptul statului de a adopta
norme juridice, reguli obligatorii pentru to?i cet??enii ei ?i de a le
asigura aplicarea. S-a spus de asemenea, c? numai puterea de stat decide
asupra drepturilor ?i îndatoririlor fundamentale ale cet??enilor s?i,
precum ?i a modului în care acestea sunt garantate, idee dep??it? azi de
realitatea existen?ei unor organisme interna?ionale de ap?rare a dreptului
omului, de existen?a unor conven?ii (tratate) cu privire la garantarea lor,
fapt ce reiese ?i din interpretarea articolului 4 din Constitu?ia
Republicii Moldova, în care se indic? c? dispozi?iile constitu?ionale
privind drepturile ?i libert??ile omului se interpreteaz? ?i se aplic? în
concordan?? cu declara?ia Universal? a dreptului Omului, cu pactele ?i cu
celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. În aceste condi?ii
putem afirma c? statul sunt cele ce asigur? ?i ocrote?te drepturile
cet??enilor lor în concordan?? cu dispozi?ia tratatelor interna?ionale din
acest domeniu.
Suprema?ia puterii de stat se manifest? în anumite limite
teritoriale, teritoriu pe care puterea de stat este organizat? fiind
inalienabil? ?i indivizibil?. Suveranitatea de stat se manifest? în
integritatea teritoriului ?i inviolabilitatea frontierelor statului.
Suprema?ia puterii de stat are un con?inut complex, referindu-se la toate
laturile vie?ii sociale ?i la toate problemele ce pot interesa o anume
societate în prezent sau viitor.
Suprema?ia puterii de stat trebuie privit? îns? în strâns?
leg?tur? cu for?ele ei materiale de constrângere, pentru c? “puterea de
comand? a statului” nu se manifest? în plenitudinea ei decât dac? statul
dispune de for?ele ?i mijloacele necesare pentru asigurarea voin?ei sale.
Când for?a statelor scade, alte puteri, interese – precum ale unor grup?ri
extremiste etc. – se pot manifesta mai pregnant decât cea a statului, în
astfel de condi?ii fiind greu s? mai vorbe?ti de suprema?ia sa.
A doua latur? a suveranit??ii, strâns legat? de prima, este
independen?a. Ea se manifest? în rela?iile statului cu alte state,
exprimat? în neatârnarea statului ?i decurge din suprema?ia puterii de
stat. Independen?a indic? acea tr?s?tur? a puterii de stat potrivit c?reia
statul î?i stabile?te singur liber ?i dup? propria sa apreciere, f?r?
nici un amestec al vreunui alt stat sau organism mondial, politica sa
intern? ?i extern?. Statul suveran apare astfel independent atât în ceea ce
prive?te rezolvarea problemelor sale interne, cât ?i a celor externe. Dar
aceast? independen?? trebuie s? se manifeste în condi?iile respect?rii
altor state ?i a normelor unanim admise ale dreptului interna?ional.
Afirmarea suveranit??ii unui stat implic? respectarea suveranit??ii
celorlalte state, egale în drept. Fiecare stat, în numele poporului s?u,
are dreptul s?-?i aleag? calea dezvolt?rii ?i s? stabileasc? mijloacele
pentru realizarea ei. Dar afirmarea libert??ii, a independen?ei unui stat
trebuie dublat? de colaborarea statelor, de pe pozi?ii de egalitate ?i
respect reciproc, pentru rezolvarea intereselor comune, ale intereselor
comunit??ii umane, în general.
Colaborarea între state se realizeaz? dup? cum este ?tiut,
potrivit unor principii în cadrul c?rora respectiv suveranitatea ocup? un
loc important. Dar manifestarea sa nu poate fi privit? altfel decât prin
prisma ac?iunii celorlalte. Însemn?tatea atribuit? acestui principiu nu
trebuie interpretat? în sensul diminu?rii celorlalte – egalitatea în
drepturi, avantajul reciproc etc. – deoarece aceste principii sunt
complementare, ac?ioneaz? unul prin cel?lalt, manifestarea ?i realizarea
unuia depinzând de modul în care se manifest? ?i ac?ioneaz? toate
celelalte. Astfel, de exemplu, nerespectarea sau înc?lcarea principiilor
egalit??ii în drept a statelor aduce prejudicii principiului suveranit??ii,
înc?lcarea acestuia din urm? împiedic? realizarea avantajului reciproc ?i
a?a mai departe. În felul acesta apare clar c? interac?iunea tuturor
principiilor ce guverneaz? rela?iile între state are dou? efecte pozitive
directe:
1) Asigur? c? celelalte state vor respecta ?i ele, la rândul
lor, independen?a ?i drepturile suverane ale statului,
astfel punându-se în mi?care mecanismul principiului
reciprocit??ii;
2) Eliminarea condi?iilor apte de a genera arbitrariul ?i
st?rile anarhice în sânul comunit??ii interna?ionale.
Independen?a unui stat nu trebuie absolutizat? în detrimentul
celorlalte, ci, din contra ea trebuie privit? prin prisma realiz?rii
independen?ei celorlalte state. Statele împreun? trebuie s? fac? eforturi
care s? asigure echilibrul comunit??ii interna?ionale. Pentru realizarea
acestui echilibru ele trebuie s? ajung? la un compromis, luând decizii, de
pe pozi?ii suverane, în leg?tur? cu anumite atribu?ii ce vor apar?ine unor
organisme interna?ionale.
În lumina celor ar?tate, suveranitatea de stat apare ca o unitate
dialectic?, a suprema?iei ?i independen?ei puterii de stat, apare, în
acela?i timp, ca tr?s?tur? esen?ial? a acesteia.
Suveranitatea azi are un con?inut complex, pe plan interna?ional ?i în
cadrul fiec?rui stat în parte f?cându-se eforturi sus?inute pentru
determinarea cât mai complet? a acestuia. În acest sens trebuie ar?tat
faptul c? declara?ia Organiza?iei Na?iunilor Unite din 1970 a precizat care
sunt principalele elemente constitutive ale suveranit??ii ?i anume:
1) Toate statele sunt egale din punct de vedere juridic;
2) Fiecare stat se bucur? de drepturi inerente deplinei
suveranit??i;
3) Fiecare stat are obliga?ia de a respecta personalitatea
altor state;
4) Integritatea teritorial? ?i independen?a politic? ale
statului sunt inviolabile;
5) Fiecare stat are dreptul de a alege ?i dezvolta în mod
liber sistemul s?u politic;
6) Fiecare stat este obligat s? se achite în întregime ?i cu
bun? credin?? de obliga?iile sale interna?ionale ?i s?
tr?iasc? în pace cu celelalte state.
În acest document s-a precizat de asemenea c? toate statele se
bucur? de egalitate suveran?, c? ele au drepturi ?i obliga?ii egale ?i sunt
membre egale ale comunit??ii interna?ionale, indiferent de deosebirile de
ordin economic, social, politic sau de oricare alt? natur?.
Teorii contemporane privind suveranitatea
În?elegând suveranitatea ca puterea absolut? nelimitat? de nimeni
?i de nimic ce se exercit? exclusiv ?i independent de c?tre stat, mul?i
autori contemporani au argumentat, dup? caz, caracterul permanent al
suveranit??ii, inutilitatea acestui concept, demonetizarea sa demonstrând
c? p?strarea suveranit??ii statelor are consecin?e nefaste asupra
colabor?rii acestora, asupra climatului interna?ional. Au fost ?i sunt
sus?inute puncte de vedere care repudiaz? suveranitatea, considerând-o “o
surs? a nesiguran?ei ?i a r?ului”, un obstacol în calea dezvolt?rii
rela?iilor dintre na?iuni, un concept învechit care creeaz? dificult??i de
netrecut ?i confuzii în sfera dreptului interna?ional, un concept “gre?it”
care ar trebui azvârlit, renun?area la suveranitate fiind considerat? ca o
cale de men?inere a p?cii ca un mijloc de a facilita libera circula?ie a
oamenilor ?i a ideilor. Unii autori contemporani refuz? sau evit? s?
utilizeze aceast? no?iune. Astfel, de exemplu, profesorul J. E. Aubert,
analizând puterea de constrângere ca element caracteristic al puterii de
stat, arat? c? o astfel de putere se manifest? la toate e?aloanele – stat
federal, canton, organisme regionale ?i comunale – dar nu are aceea?i
natur? “la nivelul na?iunii se va spune c? este suveran? sau, pentru a
evita a evita acest adjectiv devalorizat, se va spune c? puterea de
constrângere a Elve?iei depinde imediat de dreptul interna?ional”. Ori din
afirma?ia de mai sus dou? idei se impun prioritar:
1) No?iunea de suveranitate s-a demonetizat de a?a natur?
încât nu merit? s? mai fie utilizat?;
2) Puterea de constrângere a unui stat este subordonat?
dreptului interna?ional.
Dac? multe concep?ii converg c?tre negarea total? a
suveranit??ii statelor, altele “propun” reconsiderarea conceptului,
schimbarea viziunii asupra con?inutului acesteia, a cre?rii unei concep?ii
în care se va ?ine cont de deosebirile care exist? între faptul “de a avea”
suveranitate ?i faptul “de a o exercita”, între suveranitate “în sens
politic” ?i suveranitate “în sens juridic”, ajungând astfel, la ideea
competen?elor statului în favoarea unor organisme interna?ionale.
Pentru prima orientare – monist? – concludent este dup? p?rerea
noastr?, un exemplu, cel al doctrinei normativiste a lui Hans Kelsen (1881
– 1973). În concep?ia sa “suveranitatea nu constituie o calitate
perceptibil? sau obiectiv discernabil? dintr-un obiect real , ci din contr?
condi?ia de care depinde o ordine normativ? suprem? care, în validitatea
sa nu se deduce din nici o alt? ordine superioar?”. Aceast? idee privind
suveranitatea, pentru a fi corect în?eleas?, trebuie analizat? în lumina
doctrinei sale – “doctrina pur?” – a dreptului înl?untrul c?reia dreptul
este conceput ca un e?afodaj de norme – de acte juridice (normative ?i
nenormative) – subordonate din treapt? în treapt? pân? la norma
fundamental? (o norm? ipotetic?), iar statul ca ordine juridic? subordonat
ordinii interna?ionale. La Kelsen deci sistemul de drept na?ional î?i
g?se?te validitatea în sistemul de drept interna?ional, ceea ce conduce la
concluzia c? între aceste dou? sisteme nu poate exista decât o unitate
perfect?. Singura concep?ie posibil? – dup? el – este cea monist?.
Examinând cele dou? construc?ii posibile – monist? cu primatul dreptului
interna?ional ?i monismul cu primatul dreptului intern – afirm? c? am fi
liberi s? alegem între ele, pentru ca apoi s? ajung? la concluzia
categoric? a subordon?rii dreptului intern fa?? de dreptul interna?ional.4
În acest sens este semnificativ? defini?ia pe care o d? statului ?i
anume “statul … se define?te ca o ordine juridic? relativ centralizat?,
limitat? în domeniul s?u de validitate spa?ial ?i temporal subordonat?
direct dreptului interna?ional ?i eficace în ansamblu ?i în mod general”.
Astfel, pornind de la teza potrivit c?reia dreptul interna?ional determin?
sfera de validitate a ordinelor juridice (a statelor), ajunge la concluzia
necesit??ii “elimin?rii dogmei suveranit??ii”.
El cere s? se renun?e la suveranitate ar?tând c? statul nu are o
competen?? exclusiv în problemele na?ionale. Nu exist? probleme –
precizeaz? el – care s? nu poat? fi reglementate de dreptul interna?ional,
dar exist? probleme care pot fi reglementate numai de acesta.
Observ?m c? H. Kelsen are o viziune “mondialist?” asupra
fenomenelor juridice, ordinea juridic? interna?ional? cuprinzând toate
ordinele juridice na?ionale, dreptul interna?ional transformându-se,
astfel, într-un “drept mondial”.
Pentru cea de a doua orientare – schimbarea viziunii asupra
conceptului de suveranitate, astfel încât s? reflecte mai fidel ?i mai
exact realitatea – este foarte greu de f?cut referire doar la autori. Cele
mai multe opinii sunt azi exprimate în acest sens, idei ca cele privind
deosebirea dintre suveranitatea politic? ?i suveranitatea juridic?, ca cele
privind “suveranitatea relativ?”, “suveranitatea competen??” etc. fiind
întâlnite foarte frecvent. Astfel, de exemplu, Verdoss propune o teorie a
reparti?iei competen?elor ?i ajunge la concluzia priorit??ii dreptului
interna?ional, demonstrând necesitatea transfer?rii unor atribu?ii din
competen?a statelor pe seama unor “nivele superioare”, suprastatale sau
interna?ionale. Korowicz, la rândul s?u, propune înlocuirea termenului de
suveranitate în?eleas? “în mod absolut” cu cel de “suveranitate relativ?”.
El argumenteaz? ideea suveranit??ii relative pornind de la situa?iile reale
în care suveranitatea este supus? la tot felul de limit?ri. În acest sens
ar?ta c? suveranitatea poate fi limitat? ?i prin simpla încheiere de
tratate interna?ionale, deoarece au drept consecin?? restrângerea
libert??ii de ac?iune a statului. De asemenea face o deosebire între
suveranitatea propriu-zis? ?i exerci?iul ei, ar?tând c? suveranitatea nu
poate fi abandonat? dar exerci?iul ei poate fi restrâns – virtual … f?r?
limite.
La aceste dou? orient?ri, din care uneia îi este specific
argumentarea ideii unui singur stat – statul mondial – unei singure
suveranit??i, iar celeilalte ideea subordon?rii directe a dreptului intern
fa?? de cel interna?ional se adaug? o a treia, care are drept
caracteristic? faptul c? neag? suveranitatea “de fapt”, am spune noi, adic?
se refer? la “ceea ce este” azi suveranitatea statului ?i nu la ceea “ce
trebuie s? fie”. Pornind de la unele constat?ri realiste cu privire la
inegalitatea puterii militare ?i economice a statelor, unii autori trag
concluzia c? no?iunea de suveranitate “î?i pierde orice semnifica?ie”.
Astfel, M. A. Kaplan spunea c? ceea ce caracterizeaz? în prezent via?a
interna?ional? este dominarea acesteia de c?tre statele mai puternice,
conducerea ei dup? un sistem bipolar, în care suveranitatea statului î?i
pierde orice semnifica?ie sau, oricum, este mult “restrâns?” prin limitarea
ei doar la unele probleme. Relativ asem?n?tor vede lucrurile ?i G.
Schawrtzenberg, care arat? c? suveranitatea deplin? apar?ine doar câtorva
state mai puternice, celelalte înscriindu-se în cadrul unor raporturi de
ierarhizare bazate pe for??.
În condi?iile actuale caracterizate prin amploarea mi?c?rilor
revolu?ionare din ??rile din centrul ?i estul Europei, ??ri care au p?r?sit
calea comunist? de dezvoltare ?i s-au orientat spre dreptul constitu?ional
clasic, pozi?ia fa?? de suveranitate se diversific? ?i mai mult. Remarc?m
astfel în Europa, dar nu numai:
1) O tendin?? de interna?ionalizare de integrare economic,
cultural?, politic? etc. ?i, pe cale de consecin??, de
creare sau reactivare a unor organisme interstatale care
exercit? atribu?ii ce anterior apar?ineau statelor
suverane.
2) O tendin?? invers? de dezmembrare a unor state de regul?
statele federale ?i de formare a unor state noi
independente.
Prima tendin?? este cea a statelor dezvoltate din Europa, a
statelor bogate. Ea poate fi ilustrat? printr-un exemplu recent: semnarea
la Luxemburg, în octombrie 1991, de c?tre ??rile C.E.P. ?i A.E.L.S. a unui
acord privind crearea în 1993 a unei vaste zone a liberului schimb. A doua
tendin?? este specific? statelor din r?s?ritul Europei, unde s-au desprins
ca state independente Lituania, Letonia, Estonia etc., unde alte state
lupt? pentru independen??, unde Basarabia prin referendum ?i-a declarat
independen?a. În aceste condi?ii credem noi, atitudinea fa?? de conceptul
de suveranitate se va schimba radical.
Concluzii
Orice societate, oricât de primitiv?, trebuie s? dispun? de o
anumit? organizare ?i distribuire a puterilor, chiar ?i pentru elementara
func?ie a conserv?rii ei. În acest sens Balandier consider? c? puterea va
fi definit? ca rezultând, pentru orice societate, din necesitatea de a
lupta împotriva entropiei care o amenin?? cu dizolvarea. Nu exist? forme de
agregare social? ?i activit??i umane mai complexe care s? fie lipsite de
putere. Puterea apare ca o necesitate social?, necesitate ce poate fi
explicat?, în primul rând prin prisma importan?ei pe care o prezint?
men?inerea echilibrului, a coeziunii interne a oric?rei societ??i. Dar ea
apare ?i ca rezultat al unei necesit??i externe, explicat? prin prisma
faptului c? orice societate global? este în leg?tur? cu exteriorul, are
leg?turi cu alte societ??i, fapt pentru care puterea trebuie s? organizeze
aceste rela?ii, dup? cum trebuie s?-i asigure ap?rarea.
Formele puterii pot fi desigur foarte variate, dar nu se poate
imagina absen?a total? a oric?ror forme de putere, f?r? a presupune
dezagregarea structurilor societ??ii. Rolul esen?ial al oric?rei forme de
putere este de a asigura coeziunea ?i func?ionalitatea diferitor structuri
?i organisme ale societ??ii umane, coordonarea activit??ilor care se
desf??oar? în interiorul acestora. Argumentarea necesit??ii puterii, Robert
Bierstedt preciza: trebuie s? fie clar c? este nevoie de putere pentru a
consfin?i asocia?ia, a-i garanta continuitatea, a-i înt?ri normele …. Pe
scurt, puterea sprijin? ordinea fundamental? a societ??ii ?i organizarea
social? în cadrul ei. Puterea st? în spatele oric?rei asocia?ii ?i îi
sus?ine structura, f?r? putere nu exist? nici o organizare ?i nici o ordine
”.
Referindu-ne la putere trebuie s? facem o distinc?ie între puteri …
în general puterea politic? ?i puterea de stat, probleme ce sunt adesea
confuz tratate în literatura de specialitate.
Când spunem “puterea ca fenomen social”, facem o deosebire între:
1) Rela?iile de “conducere-supunere” (sau de “dominare-
subordonare”), bazate pe capacitatea de a lua decizii ?i a
asigura îndeplinirea lor (prin mijloace de persuasiune sau prin
constrângere, dup? caz);
2) acea calitate a personalit??ii umane de a putea face ceva, adic?
puterea în sens de putin??, for??, t?rie;
În acest sens de un real folos ne este distinc?ia f?cut? de unii
speciali?ti în Fran?a între “puissance” ?i “pouvoir”. Astfel de exemplu
M.Prelot sus?ine c? puissance ” este echivalent cu poten?ia (autoritate
natural? ?i personal?), iar pouvoir cu potestas (autoritatea construit?
magistratura).
Ceea ce are primordial în vederea dreptului constitu?ional când
analiz?m puterea este primul sens , cel de rela?ie între dou? subiecte
inegale, rela?ie în virtutea c?reia un subiect de regul? colectiv, are
capacitatea de a lua decizii ?i de a asigura îndeplinirea lor. Acest fapt,
îns?, nu determin? înl?turarea sau neglijarea complet? a celuilalt sens, de
putin?? for?? t?rie pentru c? puterea politic? este de?inut? ?i exercitat?
de oameni, iar de calitatea lor depinde calitatea ?i eficien?a deciziilor
luate.
Puterea se manifest? în toate domeniile vie?ii sociale, îmbr?când
forme foarte variate: economice, politice, militar?, spiritual-ideologic?
etc.
Puterea politic? se deosebe?te de alte forme de putere prin aceea
c? ea se manifest? numai în societ??ile în care exist? o diferen?iere
social? între cei ce conduc ?i cei condu?i, între guvernan?i ?i guverna?i.
În literatura de specialitate s-a ar?tat c? în orice grup uman se poate
observa o diviziune a membrilor lui în dou? categorii, cei care comand? ?i
cei care ascult?. Acest aspect exprim? existen?a puterii. Dar când acest
fenomen se remarc? la nivelul societ??ii globale, este un fenomen politic,
atunci vorbim de putere politic? a statului.
Puterea politic? este puterea organizat? a unui grup care se
exprim? în capacitatea acestuia de a lua decizii obligatorii ?i de a le
asigura înf?ptuirea în societ??ile în care diferen?ierea între guvernan?i
?i guverna?i a atins un anume grad. No?iunea de putere politic? este
folosit? cel mai des ca fiind sinonim cu cea de putere de stat. Dup?
p?rerea noastr? îns?, prima are o sfer? mai larg?. Astfel putem vorbi de
puterea politic? a uni partid chiar dac? acesta se afl? în opozi?ie, dar nu
putem considera aceast? putere ca fiind ?i de natur? etatic?.
Sintetizând am putea spune c? puterea ca fenomen social îmbrac? mai
multe forme c? printre acestea, puterea politic? ocup? un loc principal, c?
ea se manifest? numai în societ??ile în care exist? o diferen?iere între
guvernan?i ?i guverna?i, având o sfer? mai larg? decât puterea de stat care
semnific? o anumit? putere politic?, ce poate fi deta?at? de altele prin
tr?s?turi specifice, proprii, ce-i confer? un loc aparte în sfera formelor
(tipurilor) de putere.
Puterea de stat poate fi abordat? la mai multe nivele:
1) la un nivel general abstract;
2) la nivelul unui anume tip de putere
3) la nivelul unei anume puteri concrete ( de exemplu puterea de stat
existent? azi în Republica moldova).
Dup? cum ea poate fi abordat? din mai multe puncte de vedere: sociologic,
juridic etc.
Bibliografie
Constitu?ia Republicii Moldova din 1994, (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1994, 4 august, nr. 1)
Prof. dr. Genoveva Vrabie, “Dreptul constitu?ional ?i institu?ii
politice contemporane”, Editura “?tefan Procopiu”, Ia?i, 1993, Edi?ia a 2-
a, Partea I
Prof. univ. dr. Ion Deleanu, “Drept constitu?ional ?i institu?ii
politice. Tratat”, Editura “Europa Nova”, Bucure?ti 1996, vol 1
Cristian Ionescu “Drept constitu?ional ?i institu?ii politice”,
Bucure?ti, 1996
Planul lucr?rii
Introducere ………………………………………………………….1
No?iunea puterii ……………………………………………………..2
No?iune de putere politic? …………………………………………...5
Caracteristici ale puterii de stat ……………………………………...9
Puterea de stat este o putere politic? …………………………9
Puterea de stat este oficial? …………………………………10
Puterea de stat este investit? cu putere
de constrângere material? …………………………………..12
Puterea de stat are caracter organizat ……………………….13
Puterea de stat este unic? …………………………………...14
Alte caracteristici ale puterii de stat
…....……………………15
Suveranitatea – caracteristic? esen?ial? a puterii de stat …………….16
Teorii contemporane privind suveranitatea ………………………….20
Concluzii ……………………………………………………………..24
Bibliografie …………………………………………………………..27
1 G. Bordeau, Droit constitutionnel, cit. supra, p.13
2 G. Burdeau, Traite de science politique, t. Ier , Libraire generale de
droit
et de justisprudence, Paris, 1966, nr. 406
3 K. Marx, F. Engels, Opere, vol. 20, 1964, p. 177- 178
4 H.Kelsen, La Theorie du droit, Paris, 1962, p. 438
